miercuri, 10 august 2011

Fluturii pot deveni animale de companie?

Tocmai acum m-am intors de la padure , unde am fost ca sa eliberez un fluture :) . Da stati asa sa va povestesc ca sigur n-ati inteles nimic. Acum o saptamana si ceva fiica mea a gasit asa ceva:
A hranit-o , s-a facut crisalida si ieri a iesit fluturele.
Dar intre timp fiica mea, a plecat intr-o tabara cu multa parere de rau, pentru ca banuia ca va pierde momentul in care va iesi fluturele. Ne-a dat instructiuni, cum sa avem grija de el , cum sa-i facem poze ( bineinteles sa facem rost si de aparat foto, pentru ca aparatul l-a dus cu ea) si apoi sa-l eliberam exact acolo de unde l-a gasit ). A fost nevoie sa-l si hranim pentru ca ne era frica sa nu moara daca sta atata timp nemancat. Cum adica sa-l hranim? Uite asa:


joi, 3 februarie 2011

Gandire, limba,limbaj

Astazi mi-am amintit ca mai demult FUA, punea o intrebare careia nu am avut atunci timp sa-i dau un raspuns stiintific din cauza ca-mi era lene, si anume, de ce in limba romana broasca face "oac-oac" iar in limba maghiara "brecheche-brecheche" Rasfoind astazi cursul de psihologie cognitiva, pentru ca mi-a placut , m-am gandit ca ar fi timpul sa-i dau un raspuns, mai ales ca pentru asta nu trebuie sa fac decat copy-paste. Pentru ca era prea lung ca sa-l scriu sub forma de comentariu , m-am gandit sa-l postez aici.

" Cum influentează limba, în general si utilizarea unei anumite limbi, gândirea?
Limbi diferite cuprind lexicoane diferite si folosesc structuri sintactice diferite. Aceste
diferente si multe altele existente în structurile sintaxei influentează
sau chiar constrâng utilizatorii acestor limbi să gândească despre
lucruri în mod diferit datorită limbii pe care o folosesc atunci când
gândesc?
Un răspuns la întrebarea anterioară poate fi oferit de relativitatea
lingvistică ce sustine că vorbitorii diferitelor limbi au sisteme cognitive
diferite si că acestea din urmă influentează modurile în care oamenii
gândesc despre lume.
Ipoteza relativitătii lingvistice mai este numită si ipoteza Sapir-
Whorf, după cei doi creatori ai ei. Edward Sapir (1941/1964) a observat
că oamenii văd, aud si experimentează diverse lucruri, situatii etc. în
functie de limbajul existent în comunitatea în care trăiesc, limbaj care
predispune la anumite interpretări. Benjamin Whorf (1956) sustinea
acest punct de vedere într-un mod si mai clar: „Noi disecăm natura de-a
lungul unor linii trasate de limba maternă. Categoriile si tipurile pe
care le izolăm din lumea fenomenelor nu le regăsim acolo, deoarece
ele se află chiar în fata observatorului; în opozitie, lumea este prezentată
într-un flux caleidoscopic de impresii care trebuie organizate de
mintea noastră, iar acest obiectiv se realizează cu ajutorul sistemelor
lingvistice din mintea noastră” (B. Worf apud R.J. Sternberg, 2006, p. 356).
Literatura de specialitate retine si o formă moderată a relativismului
lingvistic: limbajul nu determină gândirea, ci o influentează.
Limbajul interactionează cu gândirea în diverse moduri, dintre care
putem întelege doar câteva. Este evident că limbajul facilitează gândirea,
influentând perceptia si memoria. Oamenii posedă mijloace limitate cu
ajutorul cărora să poată manipula imaginile nonlingvistice. Aceste
limite fac ca utilizarea limbajului să faciliteze reprezentarea si manipularea
mentală. Chiar si imaginile fără sens sunt amintite si desenate
diferit în functie de eticheta verbală pe care au primit-o.

Limbajul influentează si modul în care encodăm (codificăm),
stocăm si recuperăm informatia din memorie. În acest caz, mai rămâne
valabilă ipoteza Sapir-Whorf pentru viata obisnuită? Aproape sigur că
da. Dacă limbajul „constrânge” gândirea atunci putem să nu găsim
solutiile la diversele probleme cu care ne confruntăm, deoarece nu
posedăm acele cuvinte care exprimă solutiile. Atunci când suntem
întelesi gresit de oameni care vorbesc alte limbi decât a noastră, neîntelegerea
poate fi rezultatul faptului că limbile celorlalti au o sintaxă
diferită de cea a limbii noastre. Cu toate acestea, versiunile extreme
ale ipotezei nu sunt justificate deoarece sustin că oamenii sunt (în sens
figurat), sclavii cuvintelor de care dispun."
Deci, cam asta ar fi.


duminică, 5 octombrie 2008

Too old to rock'n'roll, too young to die





In decursul vietii, oricat suntem de batrani si oricat de tineri ne simtim, avem parte de unele intamplari, care ne arata cum sta treaba cu noi si ne aduc brusc la realitate. Am avut parte si eu de asemenea intamplari dintre care va relatez azi doar doua , suficiente si destul de relevante pentru acest subiect.

1. Peninsula 2006

Intru-cat ma dadeam in vant dupa piesa In the shadows, m-am hotarat sa ma duc si eu intr-o seara la Peninsula ca sa-i vad pe The Rasmus. Inaintea concertului trupei The Rasmus, pe scena unde urma sa aiba loc concertul, a cantat cunoscuta trupa romaneasca "Omul cu sobolani". Eu nu mai auzisem pana atunci de ea si ascultam in tacere, imi placeau oarecum, dar nu eram foarte extaziata. In fata mea, era un tanar ( vreo 20 de ani cred) cu prietena sa, care era tare extaziat, topaia striga, un adevarat fan al formatiei. La un moment dat, spre sfarsitul concertului, se intoarce catre mine si a urmat acest scurt dialog intre noi:
El: Imi cer scuze ca ma manifest in acest hal.
Eu: Nicio problema, si eu imi cer scuze , ca nu ma manifest .
El: Vai, dar nu e nicio problema, din contra, eu am toata stima pentru persoane care la varsta dvs. inca mai...
A ramas cu fraza neterminata, niciodata nu voi afla de ce :) As fi vrut sa-l intreb : "Inca mai ce? Inca mai sufla?

2. Cam cat de tanara trebuie sa fi, ca sa fi ajutata sa cari niste plase, cam 50m?

Se spune ca Dumnezeu nu da nimanui mai mult decat poate duce.
Nu stiu cum se face dar eu de cate ori ma duc la piata ( asta se intampla pe traseul de la servici catre casa) oricum fac, tot nu scap fara vreo 10kg bagaj, materializat in plase cu legume, zarzavaturi, fructe si alte cumparaturi.
Dar odata am intrecut orice limita. Nevoia ( eram in toiul campaniei de pus muraturi la butoi) si faptul ca eram la o piata departe de casa si urma oricum sa iau un maxi-taxi si statia se afla la iesirea din piata, m-am inhamat la bagajul ce se poate vedea in imaginea de mai jos, ce avea o greutate de circa 20 si ceva kg:




Am inceput eu sa ma tarasc cumva pana la statie, cand un pietzar mai tinerel si jmeker, ma intreaba:
- Vai doamna dar nu va e greu? Sa va ajut?
- ( prefacandu-ma ca nu observ zambetul hotz de pe moaca lui) Ba da, vrei sa ma ajuti? Uite, numai pana aici la statie.
Luat prin surprindere de acest raspuns ( probabil se astepta mai tare la degetul mijlociu ridicat semnificativ in sus, numai daca as fi avut vreun deget liber...), imi raspunde:
-Ehei doamna, daca ati fi fost mai tanara...
Nici drumul de la statia de acasa pana la apartamentul meu nu a fost mai usor. Din maxi-taxi, am sunat-o pe mama ( care locuieste aproape de mine, impreuna cu fratele meu) cu gandul sa-i spun sa-l trimita pe fratele meu in statia de acasa ca sa ma ajute dar mama mi-a spus ca fratele meu, nu este acasa . Cum m-am dat jos din statie, am inceput sa ma concentrez la fostul meu iubit, care mi-e vecin si cu care de altfel am ramas in relatii de buna vecinatate si prietenie , m-am concentrat ca sa apara de undeva si sa ma ajute, ca Doamne mult m-a mai ajutat inainte , cand si dupa ce m-am mutat in noua mea locuinta. Da, m-am concentrat si a aparut. Numai ca era de partea cealalta a bulevardului si venea in sens opus si mai avea si ochelari de soare. Nici macar nu stiu daca m-a vazut. N-am indraznit sa-i atrag atentia, parea foarte grabit. Asa ca m-am tarat cumva pana acasa. Bine macar ca liftul mergea, altfel pana la etajul 9...
Acum ca m-am enervat, am sa va prezint un slide show cu poze mai recente de-ale mele, ca sa vedeti si voi cat de tanara , frumoasa si modesta sunt ;) ,si , pentru ca alte femei sa ia aminte si sa nu se incumete la asa ceva, ce am facut eu, daca nu sunt mai tinere si mai frumoase decat ceea ce vor vedea in urmatoarele imagini:









Am lasat memorabila piesa a formatiei Jethro Tull intreaga, poate vreti sa o ascultati.

Si in incheiere, mai am un sfat pt. doamnele care vor sa obtina ajutor. Neaparat sa arborati o mutrita neajutorata, pierduta in spatiu si eventual o fustita minuscula pe niste tocuri inalte. Lasati dracului acasa moaca de gospodina plictisita/obosita ca in poza de sus si care trebuia sa fie jos si care blogger mi-a pus-o sus :((((

marți, 26 august 2008

Unde incepe, si, unde se termina, toleranta

In concediul acesta, am avut ocazia sa fac cateva calatorii cu autocarul (autobuzul). Nu eram obisnuita pt. ca pana acum doar cu trenul am calatorit sau daca m-a dus cineva cu masina.
La plecare m-am gandit daca sa-mi iau iPod-ul cu mine dar mi-am zis ca nu am nevoie, doar ma duc in natura, vreau sa ascult greierii si pasarile, vreau sa ascult linistea padurii, fosnetul soparlelor care se strecoara prin iarba, tipatul uliilor, iar pe masina, voi povesti cu copiii, vom admira peisajele, ca am multe lucruri mai bune de facut decat sa stau cu capul intre casti. Asa ca mi-am luat doar telefonul si aparatul foto.
Drumul nu a fost asa cum am crezut, copiii s-au adancit in povestile lor despre noile episoade de desene animate create de fiica mea in jurnalul sau, povesti la cre in general participarea mea e interzisa, stiti voi, ceva de genul ACCESUL ADULTILOR INTERZIS!, o buna bucata de drum nici nu prea aveai ce sa vezi pe geam, asa ca , putin, a inceput sa-mi lipseasca drogul meu, adica muzica. La un moment dat, doar pentru ca autobuzul era aproape gol, si ceilalti pasageri erau destul de departe de noi, mi-am permis sa-mi pornesc telefonul in surdina ( castile le lasasem acasa bineanteles) doar asa, o piesa doua, ca nici muzica nu prea aveam, ca nu obisnuiesc sa ascult muzica de pe telefon. Aveam doar ceva Coldplay si James Blunt care mi-au ramas acolo de cine stie cand. Dar copiii mei m-au pus repede la punct. Unde ma credeam? Credeam eu cumva ca toata lumea este obligata sa-mi asculte muzica mea "nashpa" ? Macar de as fi avut si eu ceva High school musical sau Avril Lavigne, dar asa...
Ok. Acuma, in contrast cu cele prezentate mai sus, as vrea sa va prezint drumul la intoarcere acasa de la Sibiu ( mai exact Rasinari, unde stiti voi cine s-a nascut), unde am participat la nunta fratelui meu cel mic, o nunta minunata, intr-un loc minunat.
In afara de faptul ca am avut ghinionul sa ne intoarcem duminica dupa Sfanta Maria si masina era foarte aglomerata, am avut "norocul" sa stau (macar eu am avut loc) cu fiul meu in brate, in caldura, langa un tip care tot drumul ne-a incantat (3 ore si ceva) cu un minunat repertoriu de manele ( cu tot cu videoclipuri) de pe minunatul sau telefon Nokia, de ultime generatie, dat la maxim. Cateodata mai punea si un pic de 50 Cent, asa cat sa ne mai putem trage respiratia. Ce puteam sa-mi doresc mai mult de la viata? Am incercat sa-i sugeram prin diverse cai nemultumirea noastra dar omul nici nu a clipit. Era un tip stilat, avea si ochelari (nu de soare) cu rama din aia mishto. In concurenta, un altul a inceput sa puna de pe un micut laptop, ceva Avril Lavigne. In acest moment dramatic mi-am adus aminte ca am pe telefon o piesa, pentru situatii de maxima necesitate si anume Parazitii, "De ziua ta".
http://www.youtube.com/watch?v=FeztXXiOeLs&feature=related
Am cautat-o si i-am dat drumul, la maxim!
Si, minuneee! S-a facut liniste.

Hm, credeti cumva ca s-a terminat asa? In visele mele. Deci cum va spuneam, 3 ore si ceva, pana am ajuns la Targu-Mures si am coborat.

sâmbătă, 23 august 2008

Mama, daca albul este simbolul luminii, atunci de ce preotii se imbraca in negru?

Asa cum albul este culoarea luminii, copiii sunt simbolul inocentei, al gandirii nealterate de "invataturile adultilor".
Astazi fiica mea mi-a pus o intrebare cu greutate, curata, ca si sufletul ei.
"Mama, daca albul este simbolul luminii, atunci de ce preotii se imbraca in negru? "
I-am spus sa o intrebe pe profesoara de religie.

vineri, 22 august 2008

Robo-cat





Pana acum am avut oarecare banuieli in legatura cu pisica mea, cum ca nu e chiar adevarata. O pisicuta care sa cada de la etajul 9 si sa nu pateasca nimic, nici cea mai mica leziune, fractura, e lucru mare.
Astazi insa am descoperit secretul ei: Joy este un android. Se vede clar din pozele anterioare.
Initial veti vedea o poza in care totul pare firesc si normal. Dar am surprins-o apoi intr-un moment cand credea ca nu o sa o vedem, apoi s-a dat batuta si ne-a spus secretul.

joi, 21 august 2008

Joy, pisicuta noastra, rasfatata noastra

Cred ca in aproape toate familiile este cate un membru care e un pic mai rastatat. Ca sa nu facem exceptie, avem si noi o rasfatata : Joy.
Ea este centrul universului familiei noastre, ea este vedeta, ea ne inveseleste si ne poarta si de grija cateodata.
Seara, care mai de care ar vrea sa doarma cu ea in brate. Dar ea cuminte, ne impaca pe toti si ne adoarme pe rand cu torsul ei de motoras de jucarie apoi se duce la treaba, se apuca de vanat ce gaseste : tantari, molii, muste. Din pacate pentru ea, nu prea avem asa ceva.
Apoi dimineata, cum aude ca suna ceasul care ma trezeste sa plec la servici, vine la mine de oriunde ar fi cu un mieunat ca un gangurit si mi se aseaza moale in brate cu motorasul pornit la maxim. Mai du-te la servici, daca te lasa inima! Dar am rezolvat si problema asta. Am pus ceasul sa sune cu o jumatate de ora mai repede, asa, ca sa avem timp sa ne rasfatam.
Asa ca, asa cum unii au parte de cafeaua de diminieata, eu ma bucur de pisicuta mea de dimineata iar ea se bucura de mangaierile de dimineata.